miercuri, 22 decembrie 2010

Un An pus pe sotii :P


Un An pus pe sotii


Frumoasa trezire
imi dau seama 
ca am ramas fara tine
O noua oda 
am sa-i cant
inocentei
poate timpul 
se va indura 
si de mine
si ridurile 
nu ma vor opri...
Am sa cuceresc 
noua cete
de heruvimi 
sublimi
S-am sa le spun
doar atat:
" Mi-e dor de acel an nataflet! "

Ce stangaci
inceput
Iar am mers
taras
prin uterul 
stramosilor...


Noi doi ne calcam
aceeasi pasi
facuti in iarna
Renastem
Ce frumos blestem!



luni, 20 decembrie 2010

Fii ai foametei si ai secetei


Fii ai foametei şi ai secetei ,
umblaţi desculţi într-un vas plin de cerneală
Atomii slabi de carbon vă susură încă în ureche
Greierii tac şi acum când aud zvâcnituri
Carnea se roteşte pe o grilă a visurilor şi gata-scrum!
Că multe vă mai ţese mielinica răspântie
Cu furculiţa vă îndesaţi pietre dreptunghice ,
Dinţii vi se sparg şi cad grămadă,dar tot nu vă săturaţi.
Mâine e o altă zi compromisă unui iad
Ochii vă cresc pe sub mezenterele pline de grăsime
Cresteţi,vă înmulţiţi şi apoi vă autodigeraţi
Cuvintele vi se amputează şi apoi ţipaţi
Strigaţi că poate aşa vă vor auzi moluştele
pe care le-aţi sugrumat anul trecut în mare

Succes şi acului de siguranţa care vă atârnă din cap
Viaţa,poezie absurdă,încă vă coase minţile rumenite



Ce zic acum e pură blasfemie adusă sfântului ego ;
Gâtlejul înca-i în agonie de la atata mâncat pământ .

Fii ai foametei şi ai secetei ,
ce mila timpului n-o cunoaşteţi şi mereu neant adulmecaţi
Staţi la ruga călugărului ce pucioasa cu sânge a stins
Rupeţi tot şi absorbiţi pietrele şi neghina ,
ce le meritaţi…

Şi încă ceva disipaţi-vă ca să vă îndestulaţi…

sâmbătă, 11 decembrie 2010

10 000 de leghe pe sub piele


10 000 de leghe pe sub piele

Abscons,
încă de când
eram sub os
Şi carnea prefăcându-se
cuvios
în cadâna
şi-a mâncat
încă o mână
Mă măcina
gândul sugrumat
al stâncii
c-un gât frumos predefinit
şi văi de transfinit

Şi parcă nici
nu mă transporta
nici triunghiul Tribar
căci eram
într-o matrice
de timp alunecos
cu un divin vâscos...


Pe atunci darwinismul
se îmbăta cu compot
de mătrăgună
iar soarele
era gata
să se descompună
O pulsaţie
de copil
veşnic-fericit
cu factorul Einstein
rar-irosit
Îngurgitat
de mare
sunt al vieţii
adevăr difuz
Pierdut printre constelaţii
eprubete şi sonete
Când nimic
nu-mi aparţinea...


Şi atunci eram doar eu...




joi, 2 decembrie 2010

Winter magic



Si-am vrut
sa te inghet
atunci
cand soarele-si
canta 
glaciolacustra
eram atat
de inconjurati
de noi
ca nu ne-am 
simtit bine 
madularele
si intre noi
erau cristalizate
pendularele
Si vazand
ca albul
ne amesteca
am vrut 
a sfida
aerodinamica
Dar trist
nu era necesar
decat  un zbor
si acela
in accelerator
pentr-un dor...
Dar al cui decodor
 in balansor
ma stinge
chitind usor
 pentru
al sperantei izvor 
la geam
un dans de umbre
si-n gand
un chipusor... 




 

luni, 22 noiembrie 2010

O ceasa deasa si 3 stejari

Sa-ti musc 
aripa stanga
stiind ca
aripa dreapta
freamata
in tacere
E ca si cum
ti-as saruta
lobul parietal
al durerii eterne

Ruga mea purtata
de mii de cai metalici
s-ar impiedica
de bici
cum gangura
copii mici
atunci
cand 
nu sunt doriti

Mai involburat
ti-ar fi pieptul
stiind ca 
adapi agale
sughituri
trandave

Ar fi bine
sa traim
in lumea de vise
frumos pastelate
Dar n-am putea
suflete
nici sa ne ingaduim
macar sa fim?


Mi-as transcrie
un viitor
de crusta
Si pe tine
sa mi te inec
adulmecandu-ma
pe mine
cand respir...

duminică, 14 noiembrie 2010

Totul din nimic


Totul din nimic

Toţi suntem nişte bieţi trecători
Ce-au uitat să-şi dea mâna atunci când au plecat
Toţi suntem nişte slabi prezicători
Atunci când vine vorba de iubire
Toţi suntem nişte fulgere în devenire
Atunci când ne ciocnim sufletele-n dezamăgire
Toţi suntem cântece îngânate în neştire
De-un creator ce nu-şi cunoaşte refrenul bine
Atunci când notele se pierd dincolo de viscere .



 



vineri, 22 octombrie 2010

Popas




Arcasi ilustri
fluturi de tipar
masa din palarii stufoase
tacerea ca o para zemoasa
promisiunea ca o tamaioasa
Ca-n jurnalul
unui om fericit
nici gandul nu ghideaza
o mana atat de abrupta
un suflet se frange-n roua
mangaiat de a sa barba lunga
un om sta sa ninga
Ca-n glasul
cel dintai al iubirii
un tren se ineaca-n alb
frunze intraductibile
carari insolubile
vise cu sirop de artar
ce greu e sa te destainui
Ca-n surasul
unui nomad...

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Vis diabetic




Vis diabetic


O lume întreagă încearcă să mi se rătăcească prin vene,
dar eu pe tine te las şi asta uneori când mă plictisesc de mine
Câteodată încerc în zadar să exprim în cuvinte mai îmbrăcate
haotica emoţie ce doar orbii o văd şi-i simt tenebrele de ce-uri
Ciudat cât de ironică poate fi viaţa când se rup paginile poveştii,
nu-ţi mai rămane decat să prinzi fluturi din zbor şi să te rogi
să-ţi iasă crima perfectă atunci aripile le devorezi cu nesaţ
Dar eu nu vreau să te împart timpului,morţii şi nici vieţii,
Ci să mi te imprim direct sub piele până la cel mai ascuns nerv
Să te respir,să te simt si să ader la tot ce-i al tău pentru un timp nedefinit...


vineri, 10 septembrie 2010

La braţ cu toamna


La braţ cu toamna


Vino noaptea să ne plimbăm la braţ cu eternitatea
Să-ţi ascund chipul-n frunze şi să simt absurditatea
Număr stelele de nerăbdare şi dincolo de vânt te aud
Vara ţi s-a ascuns subtil prin ridurile abia conturate
Dar ce păcat că nu-ţi mai pot aduce înc-o toamnă
Strig fără glas şi cred că asta trăirea îndeamnă
Încet murmură greierii adunaţi în străzi aglomerate
Dar ce-i pasă cerului de ale inimii mele acorduri
Tăcere…e tot ce ştiu de-acum şi fug prin adâncuri
Stropii de ploaie,degete ţintuite pe clape,lovesc geamul
Un cântec trist,căruia încă un pian îi îngâna buciumul
Tot ce-am trăit a fost prea curând şi prea puţin de frumos

Respir uşor precum un copac dezgolit, un orizont cremos...


vineri, 27 august 2010

Croissant cu gust de rătăcire



Croissant cu gust de rătăcire


Croissant cu aromă de speranţă răsari dintr-un glonţ al regretului de ieri
Apune şi nu-mi lăsa să crească tentacule din sufletul prăfuit
Nu le lăsa să lâncezească, că eu tot le tai şi le diger în tihnă
Gând străin de împlinire fără pic de îngăduinţă îmi sună în ecou
Statui cu rol izbăvitor iar trăncănesc de zor un refren măgulitor
Ele nu cunosc mâna uşoară a timpului,nici mângâierea somnului
Nu ştiu de linie,punct sau cerc, ci doar de materie clădită-n durere
Hâh!Durere..Cui ce-i trebuie dacă viaţa-i un tablou vâscos
Unde toate eu-rile se îndoapă şi mor în tăcere mereu 
Nesătule de tot ce-ar fi vrut vreodată şi încă ar mai vrea
Croissant cu miez neînceput unde toţi colţii şi-i revarsă
Eliberând sunetele crispante să ghideze încă un ticăit pripit
Lasă lumea să hiberneze doar cu apă şi sare,uscând pâinea pentru ulii
Tu şi eu,el şi o ea,voi şi ei, noi cu toţii suntem nişte copii adormiţi

Croissant cu miros de copilărie lasă-mi măcar o zi fără pete...

MIIKE SNOW - Black & Blue from vincent haycock on Vimeo.

luni, 16 august 2010

Melcul histrionic


Melcul histrionic


Spadasini de turcoaz
Adesea se ineaca in ectoderm
Cercuri concentric dactilografiate
Isi stalcesc pasul in cel din urma infinit 
Ca la un film cu colturi in dungi savuroase
Un vis cam de un blond eclectic se stramba
Mintea, nisipuri miscatoare, cadane focoase
Flori ciopartite, brutari albastri, tigri reci,
Demoni cu aripi de lumina, episcopi plesniti,
Bucati de carne tocata in sirop de capsunele
Papusi cu gurile cusute plang mari de absint
Porumbei cu picioare detonate se invart cilindric
In zare se vad lacuste digerand alte lacuste 
Iubirea-I ca un pacat ubicuu recalcitrant si tonal
Fluturi cu chelicere roz incarcate se dueleaza
Cochilii sparte, lupi consumati, poteca gelatinoasa
Ne infasuram in file nearticulate de carte urcand
De ce culoarea e lumina, iar bezna-suicid?
Se topesc la grill mii de fantome stranutate din cer

Melcul histrionic doar sta si le priveste…



vineri, 6 august 2010

Orasul meu de sticla


Orasul meu de sticla


Ne rostogolim
incet
printre halouri
de rugina
Revigoram si
ultima suflare
Trec prin tine
treci prin mine
Strada se sparge
in cristale mici
E ca-n oglinda
doar ca 
atunci cand privesti
te vezi asa cum
nu esti...


Nimeni nu doarme
in orasul meu
de sticla
Nimeni nu tipa
in gradina mea
de sticla
Toti rosesc
in casa mea
de sticla
Toti se murdaresc
in viata mea
de sticla
Doar tu privesti
in inima mea
de sticla...


miercuri, 4 august 2010

Daca eu as fi eu si tu ai fi tu


Daca eu as fi eu si tu ai fi tu...

Fosnet de umbre, cantec sarat
Pierdut-am naluca cu ochi negri
Miros de biscuiti in parul meu
Am fugit de gand, dar trupul meu
Suav-suav ca un tei purtat de vant
Mi-a transcris ingemanatul trecut

Te-am purtat pe vise de atatea ori
Ca o perla inclestata in clavicula,
O decusatie intravenala aprinsa
Numai de minte, talcuit nelinistita…

Luntre de barci cu paie pe vasle
Aievea te vad, cu manecile-mi suflecate pe dos
Tandrete de caprior duios si nas voios
Colturile gurii tale, luna rotunjita gustos
Brate cu miros de bronz, porti pentru scumpa iesle
Reintregesc minunea de a te plimba gol 
pe un praf de stele…



duminică, 1 august 2010

Nihil sine numini.... (Nimic fara dorinta)


Dorinta e mobilul care pune in miscare totul, care se poate impleti cu obstacole ca sa-i ofere omului o coroana de spini innobilatoare, adesea impiedicandu-se de cuvinte, rareori de frica de reusita, de indeplinire a scopului sau poate a visului imposibil vazut in perspectiva idealista.

Dar oare, ea e mijlocul sau scopul nostru?

Din cate am vazut pentru multi dintre noi e mijlocul atingerii scopului, dar pentru ceilalti poate intruni sau chiar inlocui scopul in sine, sustragandu-se metodelor de indeplinire a nevoii cu pricina, din cauze cum ar fi : frica de succes si deci de responsabilitati, imaturitate emotionala, luxul comoditatii si deci principiul lenei ori poate dulceata visarii...

Si da, multi oameni au tot ce le trebuie, pentru a fi fericiti, atat trebuinte de baza cat si cele inalte, mai umane care alcatuiesc constelatia interesanta de stradanii umane conform piramidei lui Maslow; dar cu toatea astea ei nu stiu, nu vor sau nu pot inca sa se supuna starii de bine, adica sa fie pur si simplu fericiti.

Ce-o mai fi si cu asta? 

De cand fericirea se invata si nu se simte?

Cine imi spune mie cum sa traiesc?

Ei bine, pentru ca tu esti unicul resposanbil de viata si istoria ta personala, pentru ca esti stapaunul destinului pe care cu multa truda, chin sau speranta incerci sa ti-l creionezi, atunci trebuie sa mi te adresez tie ca de la vasal la vasal sau stapan la stapan. :P

Tu decizi asta. ;)

Revenind la chestiunea cu pricina, caci se pare ca tot psihologia, ea saraca, hibrid interesant format prin contopirea reflectiilor privind natura umana a  filosofiei pozitiviste, dar si prin triumful culminant al investigatiilor fiziologilor si a fizicienilor, s-a nascut mai cu seama studiul psihicului emblematic si problematic totodata.

Stiti foarte bine ca oricand ne putem gasi numele sau astrograma in una dintre vestitele horoscopuri ale psihiatrilor privind personalitatea umana, in respectivele culegeri de probleme psihice cum ar fi DSM 1, 2, 3, 4, 5 ?!

Si toate astea, culmea  doar folosindu-se de teste proiective-atat de simplu...

Trecand peste toate personalitatile schizoida, paranoida, antisociala si multe altele; nu vreau sa zic mai multe, pentru ca doresc ca voi singuri sa va faceti temele-cercetarea si astfel sa prindeti o nuanta de adevar din intreaga cromatica.

Cum va spuneam si mai sus, omul, o fiinta prepoderent sociala, nu stie sa fie fericit pur si simplu, sa se bucure de viata si mai ales sa se accepte asa cum e el, cu defecte si calitati, caci se vede treaba, ca nemultumirea sa metafizica si parapsihica il aduce totodata la victorii si esecuri cu gust de formol, si prin metafora asta ma refer strict la procesul evolutiv, de dezvoltare plenara, pe care orice om cu scaun sau mobila la cap :P, sanatos dpdv statistic :P si implinit cat de cat, sa-l poata parcurge linistit.

Dar ce ne facem cand atractiile morbide sunt mai aprige si mai puternice decat noi?

Cand ne imbraca, ne stinge setea si ne indestuleaza numai dorinta?

Cat de individualisti sa fim ca sa avem puterea de a ne autodistruge?

Raspunsul la aceste intrebari il detine fiecare dintre voi si numai voi il stiti foarte bine, caci inca nu s-a nascuta intrebarea fara raspuns, ci doar mintea iscusita care sa-l ocoleasca sau sa-l amane.

Autodistrugerea asta apare intrun moment din viata cand ne simtim cei mai vulnerabili, mai parasiti de noroc si de cei dragi si deci mai slabi-instabili dpdv psihic, iar toxicitatea emotionilor negative par a ne fi pansamente caremelizate de insasi durerea noastra, deci de ce alegem acest mecanism de aparare abrutizant si dur ca sa scapam de durere si obtinand placere tot prin durere fizica, psihica sau sufleteasca?!

Intradevar numai cel care parcurge astfel de calatorii absurde, poate stii cel mai bine ce inseamna sa fii singur, doar tu cu tine insuti/insati.

Desi omul este singur atat in bucurii cat si-n suferinte, este bine de stiut ca tot imaginatia sa creatoare fructificata printr-o realizare pe plan amoros, profesional sau personal ori prin nazauirea unei sperante, il poate salva de la acest impas.

Si daca tot vorbim de anomalii, niste culmi ale disperarii, pe care doar sufletul uman le poate cunoaste, crea si trai, sa incepem prin a enumera cateva din atractiile morbide ale omului si vom incepe prin a enumera fantasmele de crime, care nu sunt putine în viata
unui om normal.

Iată doar câteva, din arsenalul
explicativ al complexelor, tot prin prisma
psihanalizei, preferata mea:

-Complexul Clytemnestra se iveste
atunci când sotia simte că-i vine să-si ucidă sotul
pentru a face loc în viata ei pentru alt partener;

-Complexul Oreste apare la fiul care-si învinovăteste
mama de adulter si pentru aceasta simte că trebuie s-o
omoare;

-Complexul Fedra se iveste atunci cand
mama ar vrea să-si ucidă copiiii pentru a-l face pe sot
sa sufere si să o remarce doar pe ea.;

-Complexul Cain
este produs de fantasma uciderii fratelui pentru a
avea acces exclusiv la unul dintre parinti;

-Complexul
Oedip este legat de fantasma eliminarii tatalui din
pozitia privilegiata pe care o are in relatie cu mama;

-Suicidul este arhicunoscut ca fiind una
dintre cele mai importante auto-agresiuni, pe care
majoritatea oamenilor il dezaproba dar la care toti
simt că au acces, mai ales în situatii limita.

De ce?

Deoarece acesti oameni cred ca daca adopta o solutie doar pe moment "salvatoare" pentru problemele lor, atunci scapa de acest"chin"numit viata, probabil gandidu-se la o alta fereastra viabila, divina, oculta, oricum mintea e mereu evolutionista...

Insusi psihanalistul Sigmund Freud (1856-1939), a dezbatut mult asupra instinctului mortii (Thanatos), in germana "todenstrieb" si vorbeste despre el ca fiind unul dintre instinctele de bază, menit sa contrabalanseze la individ pulsiunile vitale care sunt cunoscute generic sub termenul de libido.
El specifica urmtoarele, in vestita sa lucrare intitulata  "Dincolo de principiul placerii" (1920) :

1. "Dacă acţiunea unor forţe despre care nu putem şti încă nimic a făcut ca în materia anorganică să apară proprietăţile materiei vii,atunci tensiunea ivita cu această ocazie în materia neînsufleţită a dat naştere apoi unei tendinţe de anihilare a acestei tensiuni - primul instinct de revenire la stadiul materiei lipsite de viaţă. Acesta este instinctul morţii. "

2. “Dar cum să derivăm din Eros, care întreţine şi conservă viaţa, tendinţa sadică, care urmăreşte vătămarea obiectului?Nu ar fi mai firească presupunerea că acest sadism nu reprezintă decât un instinct al morţii, pe care influenţa libidoului narcisic l-a detaşat de instinctele eului, astfel încât el se exercită doar asupra obiectului? "

3. “Faptul [...] că viaţa psihică sau, poate, viaţa nervoasă în general este dominată de tendinţa reducerii, a menţinerii constante sau a eliminării tensiunii interne provocate de excitaţii (principiul Nirvana), tendinţă ce se exprimă în principiul plăcerii, constituie una dintre raţiunile cele mai puternice care ne fac să credem în existenţa instinctelor morţii."

Dupa cum bine vedeti Freud face un pas mic pentru el, dar mare pentru omenire pentru a ne explica doar o parte infinetizimal de mica comparativ cu nemarginirea trairilor sufltesti pe care le poate trai un om in pragul unei autodistrugeri, mult mai intensificate decat in cazul autosatisfacerilor evolutiv-productive, care ar putea transmigra asemeni unui rau de placere imensa prin oferire si primire de iubire atat de la sine insusi cat si de la ceilalti din jur.

La intrebarea "Ce ati spune despre o persoana care simte uneori o dorinta arzatoare de a se mutila, autodistruge, a se lovi, a se taia etc.? ", de pe un forum de psihologie, doctorul Cristian Andrei si muli altii, dintre care si studenti la psihologie raspund urmatoarele:

1. " Prima explicatie si cea mai tentanta este faptul ca unii oameni au activa trebuinta autolitica, numita de Freud "todenstrieb". Experienta mea cu psihicul copiilor ma face sa cred ca e vorba de o nevoie aparte de stimulare; oamenii difera mult unii de alti in privinta pragului de stimulare necesar unui optim functional psihic. "  (doctorul Cristian Andrei)

2. "Cred ca o astfel de persoana are mari nemultumiri in privinta vietii sale si in privinta propriei fiinte, cu aptitudinile si trasaturile sale.
O alta ipoteza ar fi aceea ca vrea sa atraga atentia.
Mai poate fi
vorba si despre incapacitatea de a se bucura de viata, de a accede la copilul din ea si a privi fiecare lucru ca pe un miracol de care ne putem bucura.
In general cand apar astfel de idei nu apar intamplator ci survin ca solutii ale unor probleme. Si solutiile astea ii sunt cele mai familiare persoanei, in sensul ca fie priveste filme, citeste carti pline de dramatism sau poate a existat cineva in familia ei care detinea astfel de solutii magice.

Oricum daca vei cauta cauze ele pot fi foarte variate. Daca cauti solutii, cred ca se invart in jurul autodezvoltarii si am observat ca lecturile de psihologie fac chiar foarte bine unor oameni cu probleme. Este si un procedeu de ameliorare a dificultatilor psihice care poarta numele de intelectualizare si se bazeaza pe lecturi de specialitate care te ajuta sa intelegi sursele problemelor si calea de rezolvare.
"  (KiraReinhardt)

3. "nu totul poate fi explicat ...cel putin nu prin ceea ce cunoastem la ora actuala, dar putem incerca.
Opersoana se poate automutila in diverse situatii:

-c
and isi atribuie o vina cumplita si de neiertat (ex: o masina ii calca unui parinte, copilul de langa el...aparent putea evita)

-nu poate depasi o respingere din partea celor ca el, pierderea sau incapacitatea de a obtine un statut (iubitele care isi taie venele )

-nu-si poate ierta un fel de a fi al sau personal... stie ca greseste si e neputincioasa sa repare ceva la ea

sau ultima mea varianta, motiv pentru care am si inceput zicand ca: nu putem cunoaste momentan toate cauzele psycheismului uman  
este formata dintr-un set de "mosteniri psihice" sa le spun asa cat mai pe intelesul mintilor voastre prin care persoana
nu stie de ce ii vine dar ii vine si nu se opreste din a-si cauza suferinta
" (psyche)

Toate acestea fiind spuse si sper eu cat mai bine posibil conturate, eu nu pot decat sa va sugerez sa faceti iesiri cat mai mult, sa legati cat mai multe prietenii sincere, sa va bucurati de natura si vara, sa va iubiti ca sa puteti oferi iubire sincera si altora si la randul vostru sa fiti iubiti si mai ales sa va faceti timp pt voi si pentru pasiunile voastre, si astfel sa investiti cat mai mult in voi.

Sa fiti iubiti!

:)











sâmbătă, 31 iulie 2010

Hermafrodita's Lobulus



Hermafrodita's Lobulus


Luna pare a levita dismorfa in taraful ei cu jale si bun-gust
Anima si animus s-au contopit de tot si s-au facut---must
In lumea un sir de azbestru interzis si iar prezis
Un condor cu pisc de topaz pare a inghiti jadul inimii

Rubiconde dame volatile par a empata un pic de bunavointa
Cad si cad iar in abisuri insondabile minti nepatate de jar
Lucrand de zor un gand cam plin de nechezol si formol

Crescendo si adagio in lumea stringurilor care se topesc in materie
Tahionii,saracii,iar nu dovedesc a timpului maretie claustrofoba 
Ei inghit acum alte miliardimi de molecule plictisite de frenezie

Lucinesente se zdrobesc de un zid neiertator al firii celei reci
Celule cad si cad iar in dureri senile, imbuibate in sirop de artar
Corpul pare a se delasa de epidermul cel vechi ,acum inutil
Lanturi inchegate in plasma cu ioni ce poarta o insatiabila vina

Artemis joaca sah pe functiile recalcitrant de reproductive
Cu Apolo, un mandru sevalet al sufletului cuprins de ero balet
Infaillible c’est le coulour de l’amour por son chanson de Bonheur
Pour qui se porte sans raison de l’obtenir pour lui seul

Nu e nicio poarta a tacerii ci d oar una a nelimitarii
Marsul scoicilor parvenite pare a-si face din apa un chin
Lepidoptere ametite cad si cad iar intr-un miros de fum fin

Un apus al energiei,cuprinsa de incandescenta inflationara
aduce cu sine o mie si una de intrebari intrepide

Oh ,nu, mii de degete furibunde scrijelesc pe o tabla de hartie
Un cuvant de odihna,culcat pe tava argintie ce mantuie!
Sufletul cuprins de o sonata acid-involburata insomnie
Ingeri psychedelici asculta melodia unui travesti umil
Sperand sa dea de cap unui nonsense de existenta!

O constiinta ce adoarme implinita de mici visodulcegarii

Toata fiinta va descrie un mic festin urmatorului devorator de interes…

vineri, 30 iulie 2010

Regasindu-ma in tine

Regăsindu-mă în tine

Căutându-te de la o vreme,
 Mi s-a facut iar dor de mine
Căci nu mai ştiu cum altfel
Ţi-aş spune că simt la fel
Ca şi tine un apus de soare
Un cântec,o briză de mare





Şi poate mă caut pe mine
Atunci când mă uit la tine
Plâng şi eu ca toţi oamenii
Dacă muzica usucă crinii
Şi când mă ciupesc demonii

Da…şi ştiu când subit să mă opresc
Atunci când doar de iubire ameţesc
În afara mea,în afara ta-adormirea
Aripi negre nu adâncesc întunecimea

Sunt ceea ce vreau ca tu să-mi fii
Florile de pe câmp n-au biografii
Doar fluturii se încred-n filozofii
Când norul nu-şi mai spală fiii

Mereu trupul-mi va răsădi durerea
Căci altfel cum aş mai simţi fericirea
Te vreau pe tine învolburat mereu

Să fim în acelaşi gând doar tu şi eu…

joi, 29 iulie 2010

Lumea la un pas al mintii...


Tind sa cred ca puterea gandului este subestimata si nevalorificata, deci inca un plus la esecurile noastre damnabile.
Nu stiu cat de liber, pierde-vara si alintat e inconstientul, dar cert e ca daca nu ne setam pe pe atitudinea/dispozitia/starea afectiva potrivita, pierdem destul de multe in viata.
Dar nici nu va indemn sa apelati la un zambet schizofrenic sau grimase care mai de care patetice si inutile, ci sa va autoprogramati mintea cu ajutorul imaginatiei creatoare in asa fel incat imaginea pe care i-ati pus-o sa declanseze instant un zambet autentic, poate putin trist, dar real.
E inutil acum sa va fac pledoaria maretiei gandului, cand stiti foarte bine ca actiunea nici n-ar exista fara prezenta inegalabila a  gandului, iar potentialul gandului nu s-ar putea materializa in entitatea de sine statatoare a actiunii.
Era intr-un cantec dragut un vers interesant: God put a smile upon your face...so you can paint your grace. :P
Stiti deja ca frumusetea atat a unui rasarit, cat si a unuu apus de soare depinde de pastelizarea unui gand. Acum depinde de voi ce cromatica, tonuri sau raporturi de luminozitate, acuratete sau intensitate alegeti, important e sa stiti ca puteti sa alegeti orice...
Iar eu nu fac decat sa va sfatuiesc sa va alegeti un gand...
CEL MAI BUN!
:)



Sa ne devoram deci...


Te vreau acum

Nu e timp 
de drum
Doar oamenii
Isi mai pun
In iubire 
Putina pudra
De sapun
Nu te speria 
De tine
Caci nu te vei
Ineca
De la atata 
Ciocolata
Oricum
Trebuie
Sa argumentez
Doar acum
Iti sta bine
Cu frisca 
Arati
Mai profund
Daca te ascund
Promiti
Ca te scufunzi?
Mai avid
Decat Sigmund?
Poezia asta nu 
Pentru tine
Si nici pentru mine
E doar pentru iubire

Cu gust de amortire…

Un pic despre subversivitate afectiva


Voi incepe prin vestita si mirobolanta tehnica spartana si anume aceea de a va gadila cu piulita cunoasterii eternizabile circumvolutiunile insatiabile.

Deci fara preludiu poetic sau descrierea descrierii. :P

Subversivitate afectiva- 

Freud spunea ca trebuie sa aiba in prezenta sa doua persoane care sa-i mentina intregritatea psihicului si anume un prieten pe care sa-l iubeasca cu ardoare si un dusman pe care sa-l urasca cu sete nebuna, doar-doar sa-si stavileasca cum trebuie excedentul energetic, deci sa procure un soi de detensionare primitiva as spune eu, dar destul de eficienta.

Dupa cum bine imi stiti curcubitaceele deasupra omoplatilor, deci setea asta nebuna de a-mi infrange adictia de mentori, eu, neica nimeni in psihologie inca , vin si spun urmatoarele:

Ok "vrei sa faci o persoana sa tremure de iubire";

Si mai Ok daca "vrei sa faci o persoana sa sufere".


Dar e de rau cand crezi ca in aceste doua actiuni iti stabilesti echilibrul mental, caci mintii nu i se opereaza cu semnurile plus si minus ca la fizica, caci a detensiona nu e un simplu superflux al depolarizarii circuitelor neuronale, ci doar aplicand metoda subversivitatii componentelor afective (emotii, sentimente sau pasiuni dupa caz), si anume sa inversezi functiile fiecarui sentiment diametral opus si astfel sa induci starea de bine. 

Sa va dau un exemplu semiconcret :P, deci conform teoremelor lui Kirchoff aplicate printr-o abstractizarea euristico-reprezentativa atunci detensionarile s-ar lua cu semnul plus daca sensul curentului (excitatiei) prin rezistor(statiile talamice) coincide cu sensul de parcurgere a circuitului(arcului reflex) si cu minus în caz contrar.

Se atribuie semnul plus când sensul de parcurgere a circuitului(arcului reflex) strabate sursa(aici sistemul limbic) prin interior de la borna negativa(sistemul nervos vegetativ simpatic ) spre borna pozitiva(SI AICI INTRA ELEMENTUL LIPSA AL ECUATIEI MELE PERSONALIZATE PRIVIND TRARIRLE AFECTIVE, dar cred ca o anumita portiune a creierului nedescoperita inca ar fi responsabila de managerierea acestor informatii) si semnul minus în caz contrar.

Drept urmare am putea spune ca atunci cand doua persoane dragi lor insile concep o viziune subiectivizata pana la gradul maxim de aderenta.

Putem afirma cu usurinta ca orice altercatie, cearta sau impunsatura aparent prieteneasca, oricat de intemeiata, justificata sau obiectiva ar fi tot sufera de o mica distorsiune cognitiva de tip reprezentativo-voltitiva, care impiedica subiectul sa observe si celelalte argumente aduse de catre celalat interlocutor, caci nu-i asa, ca fiecare dintre noi abia avem timp sa respiram intre reprizele aprige de tentative de knock-out verbal, ca si cum am vrea sa-i destabilizam psihic pe toti oponentii, indiferent care ar fi cauza declansarii acestero certuri.

Dar noi ne certam doar pentru a uita de pierderea dureroasa a timpului valorificat si astfel sa suplinim golul lasat de neintrebuintarea corecta a acestuia, fapt care nu face decat sa  ne adanceassa nefericirea si dreept urmare integritatea psihicului si apoi si pe cea fizica, obligandu-ne sa luam "calea furadanului" in cele din urma.

In aceste certuri cu rol evolutiv si educativ, adesea ne lasa fara resurse si fara acoperis deasupra templului cerebelizat de atatea milioane de conceptii antagonice si mai ales agonice...

E bine sa stim ca avem de partea noastra subversivitatea afectiva, cea care ne da posbilitatea de a schimba cu adevarat lucrurile si anume:

- sa schimbam starea de bine de la inceputul conflictului cu o stare de rau indusa folosind ori autosugestia ori imaginatia sau o tehnica de programare neurolingvistica;

- sa oprim difuzorul starii de rau prin apelarea la naivitate sau indiferenta studiata si folosirea unor cuvinte alese;

- sa imblanzim autorul conflictului (poti fi chiar tu, iti dai seama de asta daca simti ca detii prea multa dreptate de partea ta:P) prin confirmarea celor spuse de el chiar daca nu sunt informatii veridice, pentru a putea asista la o mai buna ajustare a coerentei sale, dar si pentru a-l pregati pentru un eventual act care ar putea fi interpetat drept un atac puternic la adresa integritatii sale, deci sa-l pacalim prin ademenire seductivo-pasiva si apoi sa-i prezentam argumentele decisive.

Probabil mai sunt multe de spus, adaugat, rectificat si elaborat  despre acest subiect, dar ma voi multumi doar cu datele brute ale constiintei mele pentru acum...